le disney

Deși amintirile mele cu cititul poveștilor sunt în principal cu tatăl meu Valeriu si în jurul orei de culcare, există o astfel de memorie foarte vie, cu mama.

Ea cumpărase o carte Disney cu Mickey Mouse si alte asemenea personaje. Era în franceză, a fost mare, cu coperți zdravene si roșii și probabil o costase o avere. Și încerca să-mi prindă ochiul. Dar chiar dacă mă bucuram in adâncuri ca-mi acorda atenție, continuam sa mă uit încăpățânat la televizor, prefăcându-mă lipsit de interes în eforturile ei. Deși cartea era frumoasă și colorată, în timp ce emisiunea TV era alb-negru (așa era televizorul nostru "Modern", o cutie de lemn cu "lămpi"), mi-a plăcut mai mult atenția acordata decât sa descopăr cartea și limba franceza.

Era dimineață în amintirea mea, si sunt șanse mari ca era duminică dimineață. Pentru copii în cea mai mare parte a lumii astăzi, duminică dimineața înseamnă desene animate, dar în România acelor vremuri, însemna un spectacol produs de o stație de televiziune din lumea comunistă, cum ar fi Arabela sau Racheta Alba. Astfel de seriale sau filme erau de regula sparte în episoade infinitezimale și întinse sa tina cat mai mulți ani de emisie. Intriga în această poveste este că sunt șanse mari ca nici măcar nu urmăream ce era la televizor. Programul TV se schimba frecvent și duminică dimineața era, de asemenea, timpul pentru un spectacol pe care l-am urât, "Viața satului", care se adresa uriașei populații rurale a României. Acest spectacol a prezentat cea mai mare parte muzică folclorica și interviuri legate de agricultură si "munca pământului", care nu aveau niciun interes intrinsec pentru un puști de 3-4-5 ani, cum eram e, care-si trăise într-un bloc mic în capitală întreaga viață. Dar poate ca mă uitam în speranța că desene animate sau un spectacol TV de interes ar începe în curând.

Mama a tolerat acest joc stupid un pic, apoi s-a ridicat și a închis televizorul. Am început să mă bazai în protest.

Nu-mi amintesc cum s-a încheiat, dar există o șansă bună ca a renunțat. Îmi amintesc o altă dimineață când mă îmbrăca sa merg la grădiniță si nu vroiam să-mi pun pantofii și că a încercat și a încercat și i-a spus în cele din urmă tatălui meu să preia sarcina fiindcă ea nu-și putea permite să întârzie la servici. El s-a conformat.

Am studia limba franceză la școală, câțiva ani mai târziu și îmi amintesc gândindu-mă că ar fi trebuit să o ascult.